Jurnalul unui student basarabean III

Abia îmi ţin ochii deschişi, am o puternica senzaţie de nesomn, mă uit în oglindă, într-adevăr nu am dormit. Parcă am fost la furat sau, poate, sunt paznic. Paznicul propriei mele fericiri? Ar fi fost bine să fie aşa. Aş fi muncit cu un devotament total, în cel mai autentic spirit de voluntariat, fără remunerare, fără impozite, doar eu şi teama de a nu mi se fura fericirea.
Afară parcă cerne, îmi ascut auzul, mi-ar placea să mă înşel. Acea ploaie din dimineţile de vară ce odinioară oferea prilej de jucat cărţi sau de citit altfel de cărţi acum îmi ia tot cheful. Mă trântesc în pat, e cea mai dulce senzaţie de somn pe care am avut-o vreodată. Nu ştiu cât timp a trecut, dar:
– ,,Măi băiete, toată noaptea umbli halca, ai să pierzi autobusul”!- mi-a alungat tot somnul.
Cu chiu cu vai îmi trag hainele pe mine,aceeaşi impresie ca în dimineţile în care plecam la pescuit,doar că acum eu sunt peştişorul, iar viaţa îmi întinde nada şi mrejele sale.Tata mormăie prin curte, suntem prea moşmăiţi şi o să pierdem autobusul, mereu face aşa, chiar şi atunci când plecam la Cahul sau în altă localitate din apropiere.Iese şi Sandu din camera sa, năzuros dimineaţa ca de obicei, mai bine nu îl bagi în seama, ,într-o dimineaţă, mi-a dat şi o palmă. Tata mă întreabă dacă am mâncat, spun un da hotărât ca să mă lase în pace,urmează scena care odată cu trecerea anilor nu va ma suferi modificări, se ambiţionează să rămână crispată în culoarele memoriei. Tata, deşi poartă un nume de ditamai rusoi, Vladimir,niciodată nu a ştiut să-şi ia rămas bun. Stă în spatele porţii de la curte şi de acolo ca un veritabil căpitan de vas ne întreabă de una şi de alta. Mama are corabia ei, ea stă in pragul casei şi tot îşi întreabă soţul dacă i-au plecat băieţii.Deşi am fost întotdeauna o familie model,unită, niciodată nu ne-am spus unii altora că ne iubim, cel puţin am simţit dintotdeauna impedimentul acesta.Tata singur în simplitatea lui continuă şi acum când avem deja o vârstă să vină şi să ne întrebe în fiecare dimineaţă dacă nu a furat nimeni noaptea cucoşeii la băieţii lui, apoi ne înveleşte, ne sărută, spune un
– Tata vă iubeşte! Şi pleacă la treburile lui.
Vine autobusul, se aude de la câţiva kilometri, moştenire din epoca de aur sovietică, se ambiţionează să moară.
Şoferul e altfel în dimineaţa asta,tata îşi abordează călduros vechiul prieten, îi spune cu mândrie că studenţii pleacă şi îl preîntâmpină să nu exagereze cu viteza. Schimb priviri amuzate cu Sandu, dinozaurul acesta nu e capabil să mearga cu mai mult de 60 km/h. Ne facem comozi, am impresia că am nimerit în paradisul tuturor mirosurilor posibile şi imposibile, zi de piaţă.Prin podeaua autobusului văd una dintre roţi…

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în literatura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Jurnalul unui student basarabean III

  1. taaleex zice:

    fratica, nio placut, un fragment autentic de proza, corecteaza cuv. mirosurilor ca ai scris mirisurilor, dai inainte…

  2. Delia Chirila zice:

    oooo, Tigara draga:)) habar n-aveam ca ai blog. Mult succes. Scrie ceva si de facultate, sa-mi clatesc si eu ochii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s