Jurnalul unui student basarabean IV

,, Gojineaţa”, aşa cum botezasem noi, copii, autobuzul ce făcea legătura cu oraşul, merge prea repede acum. Privesc pe geam, nu întorc capul, am citit undeva că nu e semn bun, aduce ghinion. Scaunul din faţa curţii lui moş Colea stă cuminte la locul lui, n-are audienţă. Moş Colea e un bătrânel simpatic, cam mincinos de felul lui, ce a ştiut să-şi apropie toţi copii în jurul său. Nici acum nu-mi dau seama cărui fapt s-a datorat farmecul acestui bătrânel, minciunilor sau aerului său patriarhal? Moş Colea avea întotdeauna timp, nu se grăbea niciodată, ne asculta pe fiecare dintre noi, ne dădea câte un sfat şi obligatoriu făcea câte o glumă pe seama căreia se amuza doar el. Odată am fost cu Moş Colea la pescuit, ai mei nu-mi dădeau voie, a fost prima mea escapadă pescărească.

–         Lasă că nu o să ştie nimeni, ne întoarcem repede! O să zici că de la mine ai peştele, ţi l-am dat pentru bunel’tu.

Avea moş Colea o ,,samadelka”,  plasă pescărească meşterită de el ce niciodată nu ieşea din apă fără peşte. Am avut noroc mare la pescărie, de-ar fi aşa şi în viaţă!

Lup bătrân, a presimţit, pe semne, moş Colea că nu am fost prea discreţi, mi-a dat mie aproape tot peştele, arvună pentru eventuala graţiere.

N-a fost să fie, ai mei mă aşteptau în pragul casei. Zâmbetul meu plin, în timp ce duceam  tava plină cu peşte, s-a topit brusc observând  privirile ostentative ale părinţilor şi bunicilor. După un interogatoriu scurt nkvd-ist şi măsurile de rigoare, a urmat replica bunicului:

– După atâta plâns cred că ţi s-a făcut foame! Hai că peştele prăjit e bun!

Privesc iarăşi pe geam, sus, înspre imaşul străjuit de padurea de salcâmi, e                         ,,zapravka”,centrul de aprovizionare cu combustibil  pentru utilajele agricole. Tata a fost până prin 98′ director acolo.

Era o vară secetoasă, se strânseseră deja grâul de pe câmpuri. ,, Zapravka” e împrejmuită  şi de câmpuri agricole. Tata era în concediu, mare apatie. Iezii pe care îi păşteam în mirişte erau cuminţi, îi sufoca căldura. M-am apropiat de clădire cu paşi şerpuiţi printr-un lan de porumb. Nu mă văzuse nimeni, mă asigurasem.Lacătul era obişnuit, cu aceeaşi enervantă inscripţie, Made in China. După o scurtă analiză în care l-am întors pe toate părţile, verdictul era de neclintit, nu se încadra în standardele securităţii. Mereu purtam o cutie de chibrituri la mine, aşa că nu a fost greu să bag un chibrit în cheia lacătului. Nu mă văzuse nimeni, am intrat în lanul cu porumb. Ceva nu era bine, încă de mic îmi plăcea să fac lucrurile ca la carte, aşa că m-am întors şi am mai băgat un chibrit, să fie din pereche.

A doua zi, păşteam iezii pe o altă mirişte de pe care se vedea ca în palmă                                 ,, zapravka”. Aceeaşi privelişte blagiană a veşniciei, doar că mai apăruse ceva în peisaj, o coadă de utilaje agricole de vreo sută de metri. Bieţii oameni, de ce irosesc oare timpul aiurea?

Autobuzul iarăşi ne-a zdruncinat, încă nu am ieşit din sat, e pentru prima dată când nu regret că drumul e plin de gropi. Fiecare hop îmi aminteşte de ceva, e ca o ultimă legănare a copilăriei.

Pe I am cunoscut-o cu ceva timp în urmă, în pădure la strâns măcieşe pentru şcoală. Avea o frumuseţe sălbatică ce cu greu mai întâlneşti astăzi. Nu m-a dus mintea la mai mult decât să-i bag mai în glumă, mai cu forţa, câteva măcieşe în sân. Avea sâni frumoşi. Frumoasă a fost şi morala pe care mi-a facut-o maică-mea acasă. Şerpoaica mă turnase.

-Bun fetiţo, las că vedem noi! Mi-am zis în sinea mea. Mamei  i-am spus şablonul de scuze şi motive ce funcţionează perfect şi până astăzi. A interpretat greşit, e o neînţelegere la mijloc, îţi pot explica, mama m-a lăsat în pace. I se încadra până la urmă în tipologia generalistă, făcea puţin fum, da tot ardea pânâ la urmă.

Iubiri platonice, trăiri erotice adolescentine, genul de amintiri  puternice.Cel mai intens erotism îl trăieşti pe viu odată cu descoperirea lui. Redescoperirea e ca o pizza reîncălzită.

Aseară m-a sunat I, e prima oară când nu-şi respectă propriile reguli. Am vorbit mult, vreo 2 ore, m-a rugat să trec pe la ea…

– Nu vseo studenţii, am ajuns! Se aude vocea şoferului, răguşită şi lipsită de tact. Tresar. Prin podeaua autobuzului se vede una dintre roţi. Privesc în faţă, un cuvânt nou, Customs.

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în literatura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Jurnalul unui student basarabean IV

  1. Florentina Balta zice:

    Ma lasi fara cuvinte…foarte frumos!…

    • databac zice:

      multumesc mult, Tina! stiu ca suntem fosti colegi, dar nu trebuie sa exagerezi! mi-ar placea ca atunci cand o sa am timp sa scriu ceva si despre ziua in care am fost la liceu…sa ai grija de tine! mi-ar face placere sa mai treci pe aici! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s