Jurnalul unui student basarabean VII

67,68,69… marfarul de azi are cu cinci vagoane în plus faţă de cel de ieri, îmi zic în gând.

– 70, se aude din balconul alăturat, mormăitul plictisit al lui Saşa.

– Nu te-ai dus la şcoală? Întreb.

– Început de an, nică interesant. Ieri 64, azi 70, îmi răspunde Saşa.

– Marfarul de azi e cel mai lung, dar are 69 de vagoane, nu 70, zic.

– Taci că nu ştii să numeri! Eşti la uman, eu la real!

– Faşim pariu? Cine pierde găteşte diseară!

În clipa următoare, Saşa la cei 1,80 m ai săi, atârnă de balconul de la etajul II. Îşi dă drumul, mă aşteaptă jos. Eu cobor mai greu, îmi stâlcesc uşor şi un picior. Cu etajele e o întreagă filosofie. Noi, basarabenii, nu avem parter, ci direct etajul I şi tot aşa. Pare simplu la prima vedere.

În drumul spre halta unde staţiona marfarul, mărim miza cu un „iaşic” de bere. Nu aveam bani să cumpăr în cazul în care pierdeam, dar n-am putut să mă abţin să nu blufez. N-am jucat niciodată poker. Dacă aş putea ascunde rânjetul, ce mi-ar răsări de la o ureche la alta atunci când aş avea full, ar fi ceva de mine.

Ne certăm cu Saşa din care parte să numărăm. Începem de la locomotivă. Pe la mijlocul şirului mie-mi ies 35, lui Saşa 33. Am impresia că am fost înjurat de mamă. Saşa s-a românizat, e clasa a 10 deja. Basarabenii nu acceptă un asemenea sacrilegiu. Acesta a fost unul din principalele „şocuri culturale” de care m-am ciocnit în România.

Saşa are o forţă considerabilă . Peste vreo cinci minute de sporturi mixte de contact decizia trebuie luată la puncte. Suntem transpiraţi, prăfuiţi şi juliţi la coate. Sigur ne durea în cot!

Saşoc face primul pas spre concilierea părţilor beligerante.

-Numărăm?

-Numărăm, răspund.

De data aceasta începem calculul dintr-o parte şi alta a marfarului, cu un plus de atenţie şi rigurozitate, oprindu-ne simultan la fiecare vagon şi strigând cifra. După un sfert de oră ajungem la final,68 de vagoane.

– Eşti prost, spune Saşa.

– Umanu-i uman, ai pus şi locomotiva!

Publicitate