Unirea mea

          Unirea, pacea, dragostea sunt sentimente ce oferă substrat oricărui destin uman sau naţional. Marea Unire de la 1918 reprezintă momentul suprem de glorie al neamului românesc. Prima şi singura Unire conştientă a tuturor românilor a fost posibilă datorită unor conjuncturi istorice favorabile, elitei politice din Regat şi intelectualităţii basarabene. Asemenea momente apar în destinul unei naţiuni la răstimp de zeci şi sute de ani. Uneori sunt fructificate, însă cel mai adesea irosite. Aflată în vecinătatea unor Imperii, România a reuşit să fie puternică şi unitară în hotarele sale doar în momentul în care aceste Imperii au dat dovadă de slăbiciune şi instabilitate.

Marea greşeală a opiniei publice din spaţiul românesc este plasarea Unirii din 1918 într-un timp îndepărtat, ancestral. Puţini sunt cei care mai conştientizează că, practic, ne aflăm la distanţă de o viaţă de om de Marea Unire.

Personal am trăit acest eveniment prin ochii unui copil de şase ani. Bunicul este cel care mi-a colorat copilăria cu poveşti frumoase, balauri din est şi Basarabii înstrăinate. Toate poveştile copilăriei mele se conturau în jurul unui singur Regat-România, unei singure fete de împărat-Basarabia şi unui singur personaj negativ- balaurul din est. Am crescut mai mare şi am început să pun mai multe întrebări. Bunicul îmi povestea cum după 1918 satele basarabene prinseseră viaţă, aveau şcoli şi învăţători, uliţele erau pline de cai cu zurgălăi. Copiii de atunci ajunşi la vârsta maturităţii continuau să recite cu demnitate poezii de Coşbuc şi Goga, să fredoneze cântece patriotice înălţătoare. Bunicul nu uita niciodată să ne spună că a terminat patru clase la români cu Medalia ,, Carol cel Mare”, iar povestea cu pedepsele luate la şcoală rămânea în umbră, ele erau doar pentru acei ce nu vroiau să-şi dea silinţa la carte. Memorabile au rămas activităţile extraşcolare din acele timpuri, concertele organizate cu ocazia unor sărbători, corurile bisericeşti, festivalurile.

Mă cutremur când revăd oraşele Galaţi, Brăila, în care ajung în două trei ore de acasă şi-mi imaginez drumul pe care-l făceau străbunii mei cu carul cu boi ca să-şi vândă rodul muncii. Era o posibilitate de a-şi realiza marfa, de a-şi împlini nişte visuri. A fost un timp al împlinirilor. Ne ciocnim zilnic de expresii ca – arde Brăila sau Un’ te duci? La Tecuci. Dovezi care trăiesc în limbajul nostru fără a le conştientiza.

O casă din cărămidă roşie se înalţă şi azi în oraşul Cahul, adăpostind oameni străini care habar n-au cine a înălţat-o şi cine a fost sacrificat pentru ea, luând drumul pierzaniei- cel al deportărilor. E casa străbunicului meu.

A mai trecut ceva timp şi sub imboldul acestor poveşti am dorit să cunosc mai bine      „Regatul” copilăriei mele. Aşa că am ajuns chiar în inima Ţării, la Braşov, pentru a-mi continua studiile. Sunt aici de şapte ani. E o cifră des întâlnită în poveşti. Ar cam fi timpul să mă întorc în Basarabia, dar nu înainte de a lua cu mine şi o ardeleancă. Aceasta va fi mica mea contribuţie la Marea Unire!

Înscris pentru concursul  – Unirea românilor văzută din Basarabia – http://www.blog-pentru-basarabia.ro/

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în pur si simplu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Unirea mea

  1. Romania MARE zice:

    pseudointelectualii nationalisti ruleaza fin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s