Jurnalul studentului basarabean XII

O clădire mare cu un exagerat aspect de grandomanie îmi domină simţurile. Stau pironit în faţa uşii masive de lemn de la intrare. Respir greu cu toate că nu am avut un mers alert până acum. Încerc să-mi auto-impun un calm glacial. Şuvoiul de oameni ce iese şi intră într-una mă face să mă simt politicos. Mă retrag câţiva metri la umbra zgărcită a unui conifer plin de praf. O fierbinţeală bruscă îmi cuprinde tot corpul, îmi simt ochii arzând în orbite. E aceeaşi senzaţie din nopţile târzii ale copilăriei când  aşteptam cu infrigurare în faţa televizorului să fie difuzat un film interzis minorilor sub 16 ani. Piciorul stâng îmi tremură uşor. Nu mă mai sperie acest amănunt, înţeleg doar că nu sunt tocmai în regulă. Senzaţia devine enervantă, încep să-mi masez uşor piciorul samavolnic, câţiva tineri mă privesc superficial cu aerul acela de indiferenţă ce mă asigură că în scurt timp nu voi fi pentru ei nici măcar o amintire fugară. Scap dosarul de admitere, câteva adeverinţe evadează din ţiplă şi se înşiră în jurul meu într-o ordine firească a importanţei lor. Le culeg repede de pe jos cu o îndemânare ce mă miră până şi pe mine. Dosarul a căpătat în unul dintre colţurile sale o nuanţă rozalie cu un miros înţepător de putreziciune, aşa că sunt nevoit să renunţ la el, urna de gunoi e chiar alături. Îmi aranjej cu grijă ţipla ce conţine întreaga arhivă de liceean şi mă găndesc că ar fi timpul să urc, e trecut de amiază deja şi nu mai sunt decât două ore din ultima zi de înregistrare a dosarelor. Mirosul de putreziciune îmi pătrunde până în ultimele baiere ale plămânilor. Hainele, pielea, până şi părul de pe braţe par să se fi făcut una cu acest iz supărător. Ies direct sub razele insistente şi puternice ale soarelui, e mijlocul verii, îmi trece prin cap că această căldură sufocantă mă va usca, curăţa şi absolvi de acest chin. Soarele e foarte puternic, forţez limita sperând că efortul va fi răsplătit, în scurt timp broboane abundente îmi scaldă întregul chip. Mă văd nevoit să renunţ, retrăgându-mă lângă conifer, culeg câţiva muguri şi îi frec cu insistenţă între palme. Mâinile au împrumutat verdele crud al ierbii primăvăratice, dar am obţinut şi o puternică senzaţie de prospeţime.

            Iarăşi aceeaşi încurcătură cu etajele. Scările nu se mai sfărşesc. Nu îmi plac scările, ele stabilesc ierarhii. Clădirile ar trebui construite doar pe orizontală şi atunci toţi am fi într-adevăr egali. Urc din ce în ce mai greu, văd o uşă întredeschisă pe care scrie Accesul studenţilor interzis, doar pentru cadrele didactice. Intru, las uşa întredeschisă. Parcă aş fi la furat pepeni în grădina vecinului. Privesc mereu cu grijă spre uşă ca să nu mă surprindă cineva. Dau drumul robinetului, apa curge cu abundenţă, bag capul în chiuvetă şi îmi stropesc  faţa cu apă rece, inclusiv şi gâtul. Nu îmi pasă dacă intră cineva, prelungesc acest moment, până când simt o uşoară şi plăcută senzaţie de tremur. Când ies pe hol observ că partea de jos a pantalonilor scurţi e umedă. Trebuie să aştept să se usuce. Intru iarăşi în baie, deschid geamul, aştept. În curtea interioară vântul puternic se joacă cu braţele unui mesteacăn.

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Jurnalul studentului basarabean XII

  1. verisoara ori e cam ironica, ori exagereaza… mai rau ar fi sa nu fie nici una, nici alta 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s