Forfotă mare, o senzaţie de lasitudine pluteşte în aer. Caut un ungher în care să-mi mai verific încă odată toate actele, să văd dacă nu lipseşte ceva. Întotdeauna am impresia că ceva lipseşte, impresie întărită şi de o digestie proastă în zilele pline de emoţii. Nu găsesc copia legalizată a buletinului moldovenesc, mai verific încă odată şi încă odată cu o viteză crescândă. Cu fiecare buzunar controlat creşte şi gradul de agitare. În minte încep să mi se construiască tot soiul de scenarii, unele mai negre şi originale decât celelalte. Simt ceva tare, împăturit în buzunarul din spate,din dreapta, de la pantaloni. Îmi dau seama că am folosit câteva hârtii din acel buzunar când am fost la WC. Le scot pe toate cu mişcări tremurate ale mâinilor, copia este neatinsă şi frumos împăturită. O aşez în dosar lângă celelalte acte într-o ordine firească a imaginaţiei mele.
Obţin o linişte paliativă, răcoarea serilor de vară îmi scaldă simţirile, trec pe langă moş Colea, bătrânul ce mi-a decorat copilăria ca un brad de crăciun. Din cei doi nuci ce serveau drept poartă de fotbal au rămas doar două bucăţi neuniforme de lemn. Cineva a vrut să se distreze şi a dat foc uneia dintre ele. Lui moş Colea îi plăcea pescuitul şi ca orice pescar mai înzorzona realitatea, probabil de aceea toţi copii de pe stradă îl iubeau. Vechiul scaun de lemn de la poartă a fost înlocuit cu un altul de metal, mai durabil şi mai falnic, însă fără memorie. Dog, câinile mare ciobănesc ce străjuieşte ocolul păsărilor începe să latre, mereu îmi prevede revenirea acasa încă de la vreo 50 de metri distanţă. Părinţii stau, probabil, la terasa de afară aflată în dosul unor butuci de vie. Pe semne că tata aşteaptă sa treacă vreo nepoată pe la el căreia să-i spună pe un ton rugător să aducă o cană cu apă de la fântâna aflată ceva mai în vale. Nepoatele nu ar ezita să-i îndeplinească rugămintea ştiind că livada ce umbreşte fântâna şi cele câteva zeci de stupi geme deja sub rodul fructelor văratice.
Trag cu nesaţ în baierele plămânilor aerul plin de mireasma serii răcoroase. Izul de vopsit proaspăt îmi readuce în simţiri percepţia mascată de putreziciune.
Tabacdan's Blog 