Jurnalul studentului basarabean XIV

Comisia de admitere este alcătuită în totalitate doar din persoane tinere, probabil absolvenţi de facultate sau preparatori universitari. Un singur bărbat, înalt, mătăhălos, cu o guşă proeminentă, în rest doar doamne aflate mai degrabă la început de carieră.

–         Rechinii au plecat la mare şi i-au lăsat pe ăştia aici! Îmi zic în sinea mea.

Zăpuşeala devine tot mai accentuată în sala lipsită de orice formă de apărare. Ferestrele, fără jaluzele, se aflau în acest moment al zilei în bătaia directă a soarelui. Particule mici de praf pluteau în aerul îmbâcsit deja de plictiseală, impregnându-se parcă pe hainele tale, pe pielea ta , pe capul tău, pe faţa ta. Să vrei să te scarpini, aproape să rupi cu furie bucăţi de carne din propriul tău corp şi să nu poţi face asta, pentru că nu-ţi permite etica. O încăpere perfectă pentru un calvar etern. Să stai transpirat, iritat şi dogorât de zăpuşeală şi să simţi cum praful se lipeşte de tine şi îţi pătrunde sub tegumentul sensibil, iar tineri vioi şi proaspeţi să vină, să-şi depună actele şi să plece cu zâmbetul pe buze, nu înainte de a-ţi ura un sec şi formal: Sănătate şi numai bine! Iar tu să stai şi să stai şi, aidoma lui Giovanni Drogo, să aştepţi.

–         Vă putem ajuta cu ceva?

–         Căutaţi pe cineva?

–         Sunteţi pentru admitere? Aveţi noroc, aţi ajuns unde trebuia!

În faţa mea apare o doamnă aflată în acea perioadă a existenţei feminine în care aceasta încearcă încă să se mintă că e tânără şi frumoasă şi proaspătă, însă nu  se va mai scurge mult timp şi într-o dimineaţă, când se va privi în oglindă, va vedea totul ca prin vis şi îşi va aminti de mama ei.

Mă priveşte cu un zâmbet deja ofilit de atâtea afişări.

-Vă simţiţi bine? Sunteţi cam palid! Căldura asta e de vină, bat-o vina! De-o săptămână o ţine tot aşa  şi niciun semn să se schimbe ceva! Au zis la meteo că toată luna va fi aşa! Să ne păzească Dumnezeu! Ieri chiar pe strada mea a murit un bătrânel, de-ar fi venit şi blestemata aia de ambulanţă mai repede! Au aşteptat-o o oră! L-au resuscitat vreo 30 de minute şi nimic, nimic. Nici nu l-au mai luat la spital! Bătrânelul locuia chiar în apropiere aşa că l-au dus acasă şi i-au spus soţiei să pregătească toate cele cuviincioase că nu se mai poate face nimic şi oricum cauzele decesului sunt mai mult decât concludente. Doamne, ce l-a mai plâns femeia! Cât îl mai iubea! Şi când te gândeşti că alţii nu se iubesc aşa nici măcar în tinereţe!

Stau perplex şi ascult turuiala doamnei. Mă sprijin cu o mână de catedră şi cu-n uşor aer de politeţe încuviinţez toate cele expuse de aceasta. Dacă aş fi văzut-o pe stradă, într-o altă ipostază, mi-ar fi părut frumoasă şi interesantă şi cu un fizic apetisant, acum însă faţa transpirată şi ridurile abia ivite din decolteul mult prea generos, îmi creează doar repulsie.

-Cine e Preşedintele Comisiei şi unde se pot depune actele pentru admitere? Întreb cu o oarecare iritare.

– Dar unde te grăbeşti aşa, puişor? Vai, eşti cumva din Republică? Aveţi voi ceva special! Şi un accent atât de drăguţ! Poţi să îmi faci rost, te rog, de un dicţionar de acela de-al vostru, moldovenesc-român? Caut de o groază de timp! Mi-a promis o fostă studentă din Chişinău că o să-mi aducă un exemplar, dar nu s-a ţinut de cuvânt! Tu tot din Chişinău eşti?

–  Da, mint cu intenţia de a pune punct cât mai repede discuţiei şi de a nu mai fi nevoit să dau obişnuitele explicaţii. Cât despre dicţionar, nu se mai găseşte, l-au cumpărat turiştii români. Şi oricum e o porcărie, nu vi-l recomand!

Brusc o oarecare animare pune stăpânire pe întreaga încăpere, membrii comisiei de admitere şi-au ridicat privirea şi ,deşi vădit obosiţi şi plictisiţi, se uită la mine cu un interes straniu aşa cum te uiţi, de pildă, la exponentele exotice dintr-un zooparc.  Un băiat supraponderal de vreo 25 de ani care pare să fie preşedintele comisiei îmi face semn să mă apropii. E nebierbărit, lac de transpiraţie, cămaşa stă lipită de el aşa cum stă o cârpă lipită de podeaua plină de apă pe care vrei să o ştergi.  Ţine gura căscată şi respiră greoi ca un câine în călduri, am impresia că salivează, iar saliva i se prelinge prin barbă. Pe masă se află o sticlă mare de plastic şi una mică, ambele goale. Jos lângă catedră stă răsturnată o altă sticlă care mai are o gură de apă.

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Jurnalul studentului basarabean XIV

  1. talex zice:

    fain de tot fratika. mai astept. ma faci gelos 🙂

    • viorica zice:

      nu vreau barem nici sa presupun ca voi ajunge vreodata la asa nivel intelectual

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s