Monolog pe arătură

Mi-e foame, teribil de foame. Căţeaua care îşi mănâncă puii, soldatul canibal ce îşi devorează colegul pe front, pur şi simplu foame. Un cancer deschis în stomacul tău care roade, roade şi nu se ma satură să te halească. Ca nişte râme lungi, monstruoase, care îţi colcăie prin toată burta căutând instictiv ţărâna primară. Sau ca nişte şobolani păroşi care îţi sug şi ultimele picături de sânge din maţele tale. Puţin sânge, că de, ţi-e foame, restul sângelui îţi masează creierul ce se gândeşte la sânul mamei care te alăpta. Şi tu stăteai şi erai fericit şi te mulţumeai cu laptele acela de 20%. Şi ca să vezi! Şi atunci nu te întreba nimeni dacă te-ai săturat sau nu! Sau dacă vrei să continui să morsoci sau te opreşti. Dacă făceai prea multe ifose ţi se băga până în fundul gâtului o suzetă blestemată şi ţi se mai afişa şi un zâmbet tâmp. De mici suntem dresaţi pentru a suge tot felul de porcării. Mai târziu, începi şi tu să fii puţin de capul tău, scapi de suzetă, eşti cu ai tăi la o plimbare, încă nu rupi cuvintele, doar gângureşti. Vezi la o vitrină o îngheţată siropoasă şi colorată ca un curcubeu. Te opreşti şi arăţi spre ea imitând parcă o maimuţică de la circ. Bineînţeles că nu te bagă nimeni în seamă, papucii tăi încep să se hârşcâie de trotuar. În cele de urmă sesizează şi ai tăi că vrei ceva. Mama te ia protector în braţe şi se apropie de butic, iar tata cu un aer patriarhal cumpără un lapte degresat, mândru  de contribuţia la dezvoltarea sănătoasă a copilui său. Creşti ceva ma mare şi ai limbrici. Ciocolata, îngheţata, biscuiţii şi tot dulcele pe care ţi-l doreşti sunt doar un vis frumos. Acum papi tinctură de usturoi şi cu seminţe de dovleac prăjite în ulei de cea mai bună calitate. Eşti încă prea mic ca să te întrebi de ce mereu aleg alţii pentru noi, dar îţi tot repeţi că te faci şi tu odată mare şi atunci toate lucrurile vor sta altfel. În fiecare zi ajungi să îţi spui acelaşi lucru. Te obsedează, te bagi seara la somn cu gândul acesta în cap şi te trezeşti tot cu el. Fractură gravă la fotbal, verdictul medicilor la fel de grav, lipsă de calciu, oase făinoase. Tata, cu acelaşi zâmbet patriarhal, îţi cumpără o tonă de lăptic, pe lângă caşul de capră, telemeaua de vacă şi urda de oaie pe care a depozitat-o maicăta.

Anii trec repede. Începi să te hrăneşti din amintiri. Eşti mare,  îţi place să crezi  că nu depinzi de nimeni, ai proprii tăi copii cărora nu uiţi niciodată să le cumperi lapte.Mai treci uneori pe lângă buticul din copilărie. Îngheţata ca un curcubeu e mereu acolo, ai putea să ţi-o cumperi, dar nu o faci. Orice surplus de zahăr îţi poate stimula începutul de diabet. Iei îngheţata pentru soţia ta şi insişti când ajungi acasă s-o mănânce, ar fi oarecum compensatoriu. Însă ea refuză, ţine regim şi tu nu poţi decât să-ţi blestemi ziua în care i-ai spus că e grasă. Defapt ea ţi-a zis că eşti bou şi tu i-ai răspuns că şi-a găsit bărbatul pe măsura ei. Şi ea a înţeles ce a vrut.

Îţi mai face şi un început de introducere în analele nutriţiei.

Te şi imaginezi deja bătrân, cărânduţi grăbit, cu viteza melcului, urina. Şi mărul acela frumos ca un sân în care vroiai să-ţi înfingi dinţii. Şi proteza care rămâne în măr şi tu îţi spui că negreşit trebuie să schimbi adezivul pentru  proteza dentară.

Dar acum sunt aici şi îţi tot explic că nu mai pot. Înţelege şi tu odată pentru Dumnezeu! Gluma e gluma, dragostea e dragoste, dar nu mai pot! Tot tragi de mine de aseară în  runde fără sfârşit. Şi un meci de box rar când ajunge până aici. Un arbitru demult te-ar fi depunctat pentru lovituri sub centura! Şi ce mai lovituri, una ca una! Dacă ai fi aşa de bună şi în bucătărie nu aş mai spune nimic! Ce?  Da, da, eşti bună şi în bucătărie, mi-ai demonstrat. Cum aş putea să uit. N-o să uit niciodată. De parcă s-ar putea uita. Mă refeream la altceva. Ştii foarte bine. Am şi eu nevoie de somn, de mâncare, să-mi trag sufletul, să mă gândesc la ceva departe, departe.

Dacă ai avea măcar un pahar cu lapte!

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în pur si simplu. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Monolog pe arătură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s