Jurnalul studentului basarabean XVI

Aseară a fost chef.  Scările din cămin,  lipicioase şi doldora de mucuri de ţigară, mă fac să-mi trag picioarele cu silă  încercând să micşorez timpul în care talpa e lipită de beton. Mă grăbesc, sunt atent să nu încurc etajele. Observ câteva modificări, două trei uşi schimbate şi un linoleum vulgar pe jos. Lipsa vechii nuanţe brune mă stinghereşte. Aşa cum se întâmplă întotdeauna, ne vine greu să acceptăm schimbările la care nu am luat parte. La camera 226 nu îmi răspunde nimeni şi tot aşa şi la celelalte camere.  Nici la telefon nu am mai mult noroc. După cele trei, patru tentative nereuşite îmi sună în ureche  vocea frivolă a lui Vasea:

–         Wai, unde eşti? Ai adus şeva jin? La noi kalbaseală (distracţie) mare, îi plin di kizdi aişea! Hai cî ti aşteptăm!

–         Unde sunteţi? Întreb.

–         Şi? Vorgheşti wai mai tare că nu te aud!

–         Unde sunteţi? Când veniţi?

Vorbesc singur. Vasea mi-a închis! E ocupat. Aşa sunt toţi slujitorii lui Dumnezeu! Încep să mă plimb de-a lungul holului. Aş spune că fiecare metru e o bucăţică de trecut, dar exprimarea asta e cam răsuflată deja, aşa că mă abţin şi mă las pradă gândurilor( sic! altă formulă uzată). În capătul holului observ o uşă întredeschisă, intru mă chinui în zadar să aprind lumina. Se pare că întrerupătorul nu funcţionează, deschid uşa larg ca să  folosesc lumina de pe hol. Nu sunt becuri, iar la un circuit electric lipseşte  şi o parte din sistemul de cablu. Camera e plină de saltele răsturnate haotic şi câteva paturi defecte acoperite de un strat consistent de praf. Chiar lângă uşă, sprijinit de perete se află un drug masiv de lemn. Îmi duc palma de-a lungul lemnului geluit. Atingerea primară îmi schimbă percepţia generală faţă de cameră. Dau drumul robinetului care scoate un muget din adâncul ţevilor de canalizare. Îl închid rapid, voind parcă să-mi protejez cei câţiva metri pătraţi de solitudine.

Apoi, îşi formă jos din trei saltele un culcuş şi îşi făcu o sinopsă a întregii zile. Îl îngrijora doar o opţiune pe care a bifat-o în dosarul de admitere, de acolo reieşea că este în acelaşi timp şi moldovean şi român. Îi părea rău că nu a fost atent, că e căscat, cum îi plăcea lui să spună. Să nu se facă excez de zel şi să apară complicaţii. Dacă ar fi ales opţiunea intenţionat, s-ar fi simţit ca un Bukovsky sau un Adam Michnik în miniatură, dar aşa nu era decât el şi nepriceperea sa.

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Jurnalul studentului basarabean XVI

  1. Ludmila zice:

    Unii studenţi din Republica Moldova ajung chiar dintr-un accident în România. E o problemă mereu actuală, una care doare. Mă deranjează faptul că ei reprezintă oglinda noastră. Ei sunt cei care reprezintă Basarabia… Of, Vasea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s