Pe Michel Houellebecq l-am cunoscut în anul I de master, la cursul de Scriere Creatoare. Alături de Milan Kundera, Ian McEwan, Kurt Vonnegut sau Saul Bellow, mi-a zdruncinat din temelii cutumele literare. Platforma a fost de departe, fără să exagerez, romanul vedetă al întregului semestru. Nu ştiu exact cărui fapt s-a datorat. Poate francheţea autorului, poate originalitatea sa sau erotismul pe care a reuşit să îl ridice la nivel de artă ne-au fascinat pe toţi iremediabil. Însă intuiam şi atunci, la fel ca acum, că e mai mult decât atât.
Au fost necesari trei ani ca să citesc încă o carte de Houellebecq. După lectura romanului Particulele elementare, cred că mi-am format o părere. Michel Houellebecq este, întâi de toate, un autor enciclopedic şi un vizionar. În Platforma, subiectele centrale sunt turismul sexual şi decadenţa lumii occidentale, spre sfârşitul cărţii având loc şi un atentat islamist care, curios lucru, urma să fie repetat şi în viaţa reală la World Trade Center. În Particule elementare, la pagina 65, am găsit un pasaj despre cei de la Charlie Hebdo, care prin 1970 ,, erau în acord cu industria de divertisment în punctele esenţiale: distrugerea valorilor morale iudeo-creştine, apologia tineretului şi a libertăţii individuale” – un fel de libertate de expresie actuală, aş adăuga.
Totuşi, Houellebecq reia în Particulele elementare majoritatea temelor existente şi în Platforma – decadenţa Occidentului, imposibilitatea unei iubiri autentice în acest spaţiu (în paralel ni se oferă şi un alt univers, în care lucrurile s-ar rezuma simplu la ,, pământ, agricultură, sex cu nevasta, copii, boală şi atât”), angoasa omului modern în faţa îmbătrânirii, cât şi incapacitatea acestuia de a supravieţui dacă ar fi lipsit de progresele ştiinţifico-tehnologice.
Este nevoie de o salvare şi salvarea nu apare, aşa cum am putea crede, prin dragoste, umanitate sau divinitate. Salvarea vine prin ştiinţă – o nouă specie umană, modificată genetic. Prin 2020 ar trebui să rămânem puţini, noi, cei autentici.
Şi în final, un alt citat care mi-a plăcut – ,, nefericirea noastră nu atinge apogeul decât atunci când am întrezărit, îndeajuns de aproape, posibilitatea practică a fericirii”.
Tabacdan's Blog 