Jurnalul unui student basarabean 1

Am o senzaţie acută de rău, aceeaşi obişnuită viroză tomnatică. Privesc pe geam, o pereche de tineri indrăgostiţi păşesc alene ţinându-se de mână.Sunt băieţi.O altă apariţie, o studentă voioasă ce se perindă pe langă maşinile parcate haotic ca printre nişte flori, ştie că e frumoasă, nici măcar nu banuişte că se află sub ţinta privirilor mele, se indreaptă spre căminul meu, sigur nu va veni la mine. Acum sunt student, imi place sa tot repet asta, sunt student pentru că acest statut mi se pare unul dintre cele mai nobile, când încă totul e în faţă, e posibil, când sistemul nu a reuşit să te asimileze in totalitate, de aceea prefer să mă văd în postura unui ,,student forever”. Încă de mic mi-am dorit să devin student, aşa că atunci cand cineva repeta interminabilul ,, ce vrei să te faci când vei fi mare?”, răspunsul meu nu întârzia să apară, mai târziu nu m-au mai întrebat. Această perioada în care mă aflu mi se pare un timp mitic, unul primordial, în care nu există pomi interzişi.
Mă simt ciudat, stau in căminul celor privilegiati, pentru care singurile lucruri ce contează sunt banii si relaţiile. E o atmosfera de respect forţat în căminul meu, simt că sunt apreciat de cei cu care imi intersectez privirea, probabil se intreabă al cui fiu sunt. Nu ştiu de ce am fost repartizat aici, am o existenta modestă, prefer sa ma descurc singur, fără relatii. Când sunt întrebat de către colegi cum se face de totuşi ma aflu aici, răspund simplu, sec, norocul e de vină.
Aceeaşi viroză tomnatică, peste mai putin de o saptamană plec la liceu, cu cât mai departe cu atât mai bine. Singurul convenient de care m-am condus a fost să fiu cât mai aproape de munte sau pe munte dacă se poate. Nu imi pot da seama de ce imi place atât de mult muntele, sa fie oare admiraţia neţărmuită pentru un oarecare Sisif, ori nu e decât încercarea disperată şi superficială de a ma situa peste ceilalti? Pregatirile se fac în mare vervă, parcă nu aş pleca la liceu,ci la un adevărat război. Sunt inundat din toate parţile de tot felul de sfaturi. Unele mă enervează, altele mă amuză, cel mai important mi se pare sfatul lui Sandu, fratele mijlociu, e mai mare cu cinci ani ca mine, eu am 15 ani proaspăt impliniţi. Concluzia e că orice nu s-ar întampla nu trebuie sa uit de ,,râzâncă”- (cauciuc)…

Publicitate
Publicat în literatura | Lasă un comentariu

Parcul din mine

Astăzi am păzit parcul…
Băncile țintuite în betonul aleilor s-au plictisit de atâta singurătate.
Au înflorit pomii,
Vagă mângâiere pentru adormitele-mi simțiri.
Un copil agită o floare,
Vrea să-mi sperie gândurile.
Părăsesc parcul.
Plec în oraș să caut pașii iubitei.
Orașul e altfel.
Fără întrebări,
Fără regrete.
El nu iartă greșeli.
Cu amintirile-i fabricate nu suferă de dor.
Am căutat, am căutat.
Muncă sisifică.
Târziu, în seară,
Am găsit două urme.
Una în fața casei mele,
Una în fața casei sale.

P:S Pentru mine parcul este locul perfect al spovedaniei.Gata mereu să-ți asculte regretele și neîmplinirile, el e mereu acolo, dispus să te asculte. Și încă ceva important,parcul este, poate, cea mai bună “hartă” a vieții. De la copilașul căruia i se împleticesc picioarele pe aleile parcului, la cei doi tineri ce se sărută pătimaș și până la bătrânelul ce ține companie unei bănci stinghere…

Publicat în literatura | Lasă un comentariu

Trenul spre acasă…

Stau în gară.
Aştept.
Trenul meu a plecat demult,
Iarăşi l-am pierdut.
O să-l pierd şi mâine.
El m-ar fi dus departe,
Acolo unde răsare cel dintâi soare.
Unde oamenii sunt mai trişti,
Mereu ocupaţi de a-şi ascunde nefericirea.
Gara e o hologramă a vieţii,
Cu oameni grăbiţi ce vin şi pleacă spre nicăieri…
Mi-ar plăcea ca ceasul mare din faţa gării să stea în loc,
Iară noi, cu toţii, să ne oprim pentru o clipă meditând.
Cine suntem.
Încotro mergem.
Şi dacă suntem fericiţi.
Aş vrea ca cineva să-şi încetinească paşii,
Să nu plece grăbit din gara mea,
Să facem schimb de amintiri.
Până atunci
O singură mângâiere.
Aşteptarea trenului ce mă va duce departe.
Acolo unde oamenii sunt mai trişti…

Publicat în literatura | Lasă un comentariu

Crez

Sunt un oarecare într-o mulțime de alți anonimi.
Îmi face rău atâta uniformitate.
Aș vrea să nu mai fiu în acea stare de nofteratu,
Să fiu ori bun, ori rău, nicidecum mediocru.
As mai vrea să renunț la ritualurile zilinice.
Să izgonesc din mine ultima chemare a toleranței.
Să fiu o materie brută,
Fără cizelări, fără retușări.
Soartă meschină.
Mă mint uneori că am găsit ceea ce căutam,
Apoi realizez că am găsit un mare nimic.
Măcar de-aș avea forța să-mi continui căutarea.
Nu știu ce caut
E în spiritul ideii cum ar fi dacă ar fi.
Aștept…

Publicat în literatura | Lasă un comentariu

P:S

O melodie deosebita ce nu se prea incadreaza in tiparele lumii intai, in lumea aceasta ai carei mercenari devenim cu totii conteaza doar goana, goana dupa nu conteaza ce; senzational, cariera, bani,glorie.Ce mai conteaza daca lumea a treia se identifica inca cu firescul,cu normalitatea, e mult mai la moda sa faci parte din lumea intai. Intodeauna am stiut ca cei mai buni prefara sa stea in linia a doua lasandu-i pe cei ,,contaminati” de afirmare sa serveasca drept carne de tun…
Il invidiez sincer pe cel ce a scris versurile acestei piese,o invidie cumulata cu multa admiratie. El a depasit tiparele, noi asteptam inca reinventarea altora… Auditie placuta!

Publicat în pur si simplu | Lasă un comentariu

Povestea nebunului


A fost odată ca niciodată, pe vremea când încă mai puteai găsi pațuflici prezentabili, iar faimoasa Planetă Moldova era încă nedescoperită, un falnic împărat ce își construise toată viața o împărăție mare și frumoasă. Și era fericit Împăratul Vlodimir,pentru că treburile în ținutul său mergeau bine , iar soția sa, Valia, pe care o iubea ca pe ochii din cap, îi dăruise trei feciori ca brazii. În ultima vreme, însă, împăratul devenise tot mai îngândurat, se temea că cei trei fii nu vor fi destoinici de a-l urma la tron. Așa că se gândi să-i trimită în lume pentru a căuta sensul vieții.
A doua zi porni la drum cel mai mare dintre feciori. Nu trecu mult timp și Lucan se întoarse înapoi la palat aducând cu sine o frumusețe de fată și se așeză la curte. Împăratul fu mulțumit de alegerea fiului său mai mare și mai ales de stoinicia acestuia.
Al doilea plecă la drum Talex,fiul cel mijlociu. Preocupat încă de mic de artă și literatură, Talex se gândi să caute sensul vieții în cărți. A tot umblat pe la bibliotecile Curților Împărătești, a tot umblat și i-a trimis, în cele din urmă, veste tatălui său că nu se va întoarce în Împărăție până nu va fi sigur că a găsit ceea ce căuta.
În cele din urmă porni la drum și mezinul, deși Împăratul Vlodimir nu era foarte încântat de idee, știindu-și feciorul neinițiat în vicleșugurile omenești, încă naiv și lipsit total de experiență.Totuși mezinul era de neînduplecat , așa că Împăratul se văzu nevoit să-și binecuvânteze fiul și să-i dea paloșul familiei, cel cu care și el, în tinerețe, făcuse fapte eroice ce se răspândiseră cu repeziciune în toate ținuturile din împrejurimi. Merse cât merse Malboro, având în cap un singur gând, acela de a nu se întoarce acasă fără adevărul suprem.Peste tot unde-i poposeau pașii era bine primit, bucurându-se de grija și afecțiunea celor pe care-i întâlnea. Nu era prea înalt, însă chipul plăcut, trăsăturile frumoase, umerii lați și statura bine construită îi dădeau alura unui voinic autentic.
Malboro cutreieră lumea în lung și-n lat, însă căutările sale nu dădeau rost. Nu găsea nimic care să-i merite atenția, iar senzația de inutilitate ce-i încolțise în suflet sporea din ce în ce mai mult.
Într-una din zile, cutreierând codrii din ținutul Săpoca, văzu la marginea pădurii un turn ferecat cu șapte lacăte și lanțuri de aramă, iar în vărful turnului o chilie. Malboro fu intrigat de această poveste și se hotărî să dezlege acest mister. De la sătenii din împrejurimi află că în zona asta sălăsluiește zmeul Rius, un zmeu hidos la suflet și înfățișare care îngrozise toată suflarea omenească din ținut prin ororile și mișeliile sale. Însă ceea ce depășea orice închipuire era faptul că de patru ani de zile, Rius o ținea captivă în turnul său pe prințesa Smvamp. Și de-ar fi iubit-o măcar zmeul pe prințesă, dar toată ziulica cât e de mare o petrecea în compania altor zmeoaice și tocmai seara își amintea de tânăra prințesă și venea să-i cerșească dragostea.Prințesa noastră mai ieșea în unele nopți cu clar de lună, la geamul chiliei, în speranța că se va găsi un voinic care să o zărească și să o elibereze. Și iată că în una din seri Smvamp ieși iarăși la fereastră și fu zărită de Marlboro, cel ce atepta acest moment de vreo cinci luni bune. Voinicul rămase pur și simplu fermecat de apariția prințesei. Albul lăptos al pielii, trăsăturile fine, părul bogat, ochii pătrunzători, l-au convins că asta e ceea ce căuta și după ce-l trimise taică-său în lume. Așa că Malboro porni în căutarea zmeului, hotărât să să-i vină de hac și să o elibereze pe prințesă. Rius era un zmeu laș și ipocrit, din trei cuvinte pe care le rostea, două erau minciuni, iar al treilea cuvânt de legătură. Tot pericolul venea din partea maicăse-i, zmeoiaca bătrână Kizuroiu, aceasta îi băga în cap toate mișeliile pe care Rius le accepta fără crâcnire. Kizuroiu se întrecea ăn hidoșenie cu odrasla sa, fiind urâțenia întruchipată. Ea, de altfel, își îndemnase zmeuțul s-o răpească pe Smvamp, fiind invidioasă pe frumusețea prințesei. Și era Kizuroiu o vrajitoare cum nu s-a mai văzut, toată ziua îi era gândul numai la rele. În cele din urmă, Malboro ajunse la palatal zmeilor, bătu cu putere în poartă, provocându-l la luptă pe Rius. Vrăjitoarea ieși înspăimântată din palat la gândul că poate să I se prăpădească odrasla și îl rugă glas mieros pe voinic să nu se lupte cu zmeul, ci mai bine să se întreacă în agerime și iscusință. Prima probă pe care, de altfel, Malboro o câștigă cu ușurință, era alergarea în jurul pământului. Aripile nu-l ajutară pe zmeu, pentru că feciorul de împărat era iute de picior și avea o agerime înăscută. A doua probă la care se gândise zmeoaica era scrierea de către cei doi a unei cărți către mamele lor. Și aici vrăjitoarea nu putu să nu accepte superioritatea voinicului, Malboro își iubea și respecta cu desăvârșire mama, pe când singurele sentimente pe care le nutria zmeul pentru maică-sa erau teama și docilitatea.
Văzând că nu o scoate la capăt cu voinicul nostru, vrăjitoarea împreună cu zmeuțul ei îl atacară mișelește pe feciorul de împărat. Malboro scoase repede paloșul familiei și omorî zmeul cu ușurință. Cu zmeoaica bătrâna era mult mai greu, voinicul reuși doar să o rănească de moarte. Văzând asta, Kizuroiu se gândi că ar fi bines să lase, totuși, un mare rău în urma sa , așa că fugi în Palat, își luă toată zestrea de vrăjitoare și într-un nor de foc zbură către turnul blestemat. Acolo cu glas stins, vrăjitoarea o blestemă pe Zmvamp să rămână veșnic singură în turnul uitat de lume și pentru ca toate acestea să se întâmple iî dădu prințesei o chitară fermecată cu strune oțelite, la care nici șapte voinici nu ar fi putut scoate vreun sunet. Și bolborosind o vrajă o convinsese pe fată să nu accepte apropierea nici unui prinț, până acesta nu îi va canta la chitara fermecată. După ce își îndeplini planul, vrăjitoarea se ridică într-un nor de fum și își dădu duhul.
În cele din urmă ajunse la turn și Malboro, luă în brațe prințesa și sărutând-o îi spuse că o va duce la palatal său din împărăția lui taică-său. Vraja era prea puternică, Smvamp îl privi cu răceală, îi zămbi trist, îi dădu chitara spunându-i că nu acceptă nimic până acesta nu-i va cânta așa cum n-a mai cântat nimeni niciodată. Malboro luă chitara și plecă în munți, acolo unde, timp de o vară tot se chinui, tot exersă și în cele din urmă reuși să îmblânzească chitara. Totuși, feciorul de împărat se temea că nu se va ridica la nivelul așteptărilor prințesei și nu va reuși să rupă vraja. Așa că plecă în lume să tot exerseze, și a tot mers, și a tot mers, și a cântat, și a tot cântat, , până ce i s-a pierdut urma.
Se spune că doar perechile de îndrăgostiți ar mai auzi uneori un sunet stins de chitară și se mai zice că în serile senine de vară Smvamp ar mai ieși la geamul chiliei sale părândui-se că aude în departare un acord trist…

P:S pentru cei ce iubesc finalurile Hollywood-iene, am început să urăsc happy end-urile… cineva mi-a zis că viața nu e o poveste…

Publicat în literatura | 1 comentariu

Suflet “în corzi”

Au înflorit salcâmii.
Acum îmi amintesc…
Am trădat-o
A fost o uitare forţată.
Ca un adevărat Tezeu m-am avântat în labirintul vieţii
Şi am uitat de fir.
Ea mă aşteaptă tăcută în colţul ei ca o Penelopă credincioasă.
Se pare că momentul reîntâlnirii nu va veni prea curând.
Să fiu doar eu şi ea
Să-mi pot auzi singurătatea
Să fiu şi trist şi fericit de-odată
S-o ţin în braţe
Să fiu al ei
Să fie a mea.
Himere
Fără ea aievea ei voi fi
Suflet “în corzi”…

Publicat în literatura | Lasă un comentariu

Autobiograf

În fiecare seară mă întreb același lucru
Cum ar fi dacă m-aș mai naște o dată?
Mulți îmi zic că m-am născut a doua oară acum trei ani,
nu văd nici un farmec în această cifră mitică.
Dacă aceea a fost a doua naștere,
atunci chiar ne naștem doar pentru a muri.
Aș vrea ca totul să fie altfel.
Să-mi păstrez doar mama, familia și copilăria.
Aș mai vrea ca majoratul să nu mă fi găsit
țintuit într-un pat de spital,
Ci în prima linie a frontului.
Acolo printre gloanțe, răni
Și necunoscuți deveniți peste noapte camarazi
Aș simți mai bine mirosul morții și adierea vieții.
Eroismul acesta nu e pentru mine
Eu am o altă luptă.
cum e să ai un AVC la șaptesprezece ani?
Un război continuu cu tine însuți.
Parcă ar fi fost un film alb negru.
Mai nou, acum, și acestea pot fi “colorate”.
Dar cu ce rost să răstorni o ordine firească?

Publicat în literatura | Lasă un comentariu

Cum afectează un decret calitatea vinului

Mare e grădina ta, Doamne. Ştiam că oficilităţile de la Kremlin dau dovadă de un tupeu şi de o perfidie crasă incă de cînd afirmau că retragerea trupelor ruseşti din regiunea Transnistreană este imposibilă din cauza lui Smirnov care nu ar permite acest lucru. Mai nou, însă, am mai aflat ceva, se pare că la ruşi calitatea vinului nu mai este determinată de oficiile sanitare, ci de anumite decrete.
Citeam zilele astea pe bogul lui Vitalie Cojocari că „Ghimpu s-a luat în piept cu ursul muscal sovietic”, comparaţia mi se pare puţin forţată, dar recunosc că mă măguleşte. Că doar nu trebuie să avem comportamentul femeii care după ce a fost violată este obligată de agresor să declare că de fapt i-a cam plăcut şi că nu prea a fost viol. În acest sens, nu a întârziat să apară şi sprijinul extern, relevantă este declaraţia ministrului afacerilor externe al Finlandei: „Apreciez calitatea legumelor moldoveneşti, ele sunt bio şi au un gust foarte bun. De asemenea îmi plac foarte mult vinurile din Moldova, sunt foarte bune”.
Este un semnal evident venit din partea oficialităţilor UE, nouă nu ne rămâne decât să ne diversificăm piaţa de desfacere. Cât despre ruşi, probabil se va mai scumpi gazul, dar într-un final se vor sătura şi ei de „troinoi” şi spirt diluat şi tot la noi vor apela. Vinul nostru e mai aproape şi e mai ieftin…

Pt Hotnews.md

Publicat în politica | Lasă un comentariu

Lupul păcălit de vulpe sau am un vis…

Iată că ne apropiem de împlinirea unui an de guvernare liberal-democrată a Republicii Moldova… Deşi sceptici la început, nu putem nega că s-au inregistrat succese notabile sau mai bine zis că nu s-a produs fiasco-ul preconizat de comunişti, economia nu s-a prăbuşit(atât cât se poate vorbi de economie), PIB-ul a mai crescut puţin la gramaj, pensiile s-au dat aşa cum sunt, dar s-au dat la timp. Se zvoneşte că dacă vom fi cuminţi chiar vor mai creşte puţin spre sfârşitul verii, ideea e că se poate şi altfel, că nu avem nevoie de un „tătucă” care să ne dea…
Dar cea mai importantă realizare s-ar putea sa nu se fi înregistrat în sfera economică, ci în cea a raportului stat-cetăţean. Personal, mi-am recăpatat încrederea în ţara mea, am început să sper că într-o perspectivă apropiată mă voi putea reîntoarce acasă pentru a fi alături de părinţii mei, a-mi întemeia o familie şi a duce un trai decent.
Am un vis, apropo de celebrul discurs din 1963 al pastorului baptist Martin Luther King Jr. Visez că vom retrăi împreună o poveste, că referendumul va trece, iar lupul va fi păcalit nu de urs(ca de acela e păcălit şi aservit de mult), dar de vulpe. Doar dacă la alegerile parlamentare se va înregistra o majoritate ce va avea o bună colaborare cu instituţia preşedinţiei, Moldova va putea continua cu succes drumul său către Uniunea Europeană şi către o viaţă mai bună.
Deşi mă consider apolitic, am mare încredere in vulpea asta mioritică din mai multe considerente. În primul rând, politica noastră de după ’90 nu a cunoscut o asemenea vulpe ce se pricepe foarte bine să administreze statul împreună cu echipa sa, chiar dacă se aud tot felul de zvonuri, importante sunt doar realizările concrete. În al doilea rând, am observat că vulpea în cauză îşi ţine cuvântul mereu, lucru mare pentru o vulpe, darămite pentru un politician. Şi îmi mai place ceva la vulpea asta, îmi place că are conştiinţă naţională, că vorbeşte limba română şi că se consideră cetăţean al Republicii Moldova de etnie română. Pe cei ce susţin sus şi tare că din punct de vedere ştiinţific vorbesc o limbă, iar din punct de vedere politic alta, îi invit sa facă vreo două doctorate în istorie şi litere, poate aşa îşi vor schimba şi năravul nu doar părul.
Nu mi-au plăcut niciodată lupii, mai ales dacă au apucături de Moll Flanders( femeie uşoară din romanul cu acelaşi nume aparţinând lui Daniel Defoe). Vă rog un singur lucru, să fiţi de acord cu mine şi să incercăm să trăim o frumoasă poveste.

P:S În legătură cu discursul pastorului Baptist din 1963… „ Lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare deal şi măgură dintre Prut şi Nistru, lăsaţi să răsune cântul libertăţii de pe fiecare ridicătură.
Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertăţii — dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare aşezare şi fiecare cătun, din fiecare sat şi din fiecare oraş al Moldovei, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toţi copiii lui Ştefan —români,ucraineni, bulgari, găgăuzi, protestanţi şi ortodocşi— îşi vor da mâinile şi vor intona Hora Unirii în limba română: “În sfârşit liberi! În sfârşit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârşit uniţi!”…mă opresc aici,ca nu cumva să atentez la noile concepţii ale proaspătului Partid al Popilor Ortodocşi din Moldova. Vreau să formez şi eu un partid, se va chema PP, Partidul Prostiei, accept şi alte forme de descifrare a acronimului…

Pt Hotnews.md

Publicat în politica | Lasă un comentariu

Basarabia acasă

OSBB Brasov, impreuna cu clubul sportiv One Heart Braşov a desfăşurat o campanie de colectare si donare de kimonouri pentru şcolile de judo din Basarabia, Petrocub din Hincesti si Hai taur din Donduseni, precum si pentru scoala de judo din or. Singera. În total 25 de kimonouri au fost donate pentru judoka din Moldova, pentru a spori performantele lor.
Încurajăm şi alte asociaţii şi ONG-uri să demareze astfel de acţiuni, implicarea politicului nu este iminentă, putem reuşi şi singuri, prin solidaritate şi efort comun.
Considerăm că sportul, în general, şi educaţia prin sport, în particular, trebuie să fie pilonii pe care să consolidăm viitorul european al R.Moldova. Sportul ar putea fi, de exemplu, un stimul pentru risipirea letargiei din societatea basarabeană, un stimul ce ar putea contribui la trezirea conştiinţei naţionale.
Până la demarararea a noi acţiuni, sa ne bucurăm de această reuşită!

Publicat în pur si simplu | Lasă un comentariu

Voronin și griul din societatea moldovenească

V-ați întrebat vreodată cine este Voronin? Cei mai mulți vor spune că este vorba de „president”-ul din ultimii opt ani. El este mai mult de atât, este o copie fidelă a societății moldovenești. Ce este Voronin? Este necizelare, dezinformare, sclerozare. Cum este societatea moldovenească dacă nu necizelată, dezinformată și sclerozată.
Voronin își are partea sa important de vină, dar nicidecum nu trebuie să aruncăm în totalitate anatema asupra persoanei sale. Cine l-a menținut la putere timp de opt ani. Cine face raiting NIT-ului și îi asigură existența? Poate că au și apărut deja voluntari dornici de a participa la „Proiectul Moldovenesc”.
Dacă ar fi să aleg o culoare ce caracterizează societatea moldovenească, aceasta ar fi culoarea gri, culoarea bacoviană plină de greutate, apăsare și neclaritate. De la griul blocurilor comuniste, la griul din privirile triste ale basarabenilor și până la griul din mentalul colectiv moldovenesc. Cum altfel poate fi explicat faptul că aproximativ 70% din moldoveni se pronunță pentu aderarea la UE, dar în același timp circa 60% ar fi și pentru reformarea URSS-ului.
Cum altfel poate fi explicat succesul PD-ului, un partid cu o doctrină nici albă, nici neagră, care după alegerile din 5 aprilie , în doar două luni a crescut cu 10%. Nimeni nu contestă, însă, rolul acestui partid în constituirea AIE-ului.
Să sperăm că măcar 7 aprilie să nu mai fie învăluit prea mult timp într-o zonă gri.
Pentru hotnews.md

Publicat în politica | Lasă un comentariu

Pavlik Morozov și patriotismul autohton…

Unul din cele mai elocvente exemple de patriotism ce ne-au parvenit din perioada sovietică este cel al lui Pavlik Morozov. Povestea e simplă, înduioșătoare până la lacrimi, un școlar saturat de îndemnuri patriotice se gândește că ar fi corect să-și informeze învățătoarea că familia sa ar păstra rezerve de cereale în podul casei. Ceea ce a urmat nu mai e înduioșător, ci de-a dreptul tragic. Cerealele au fost confiscate, iar familia “eroulului” Pavlik va sfârși prin a muri de înfometare. Puțini sunt cei ce știu că, ulterior, Pavlik va fi omorât de rudele tatălui său.
Este foarte dificil să vorbim despre patriotismul moldovenesc și aceasta pentru că nu prea știm la ce patrie să ne raportăm. Să facem referire la Patria din perioada interbelică, la cea sovietică, sau la cea independentă de după ’89? Este o întrebare la care, probabil, fiecare din noi are propriul răspuns.
Am putea soluționa simplu problema patriotismului autohton urmând îndemnul fostului prim-ministru al R. Moldova, Vasile Tarlev: ” un copil pentru mamă, un copil pentru tată și unul pentru țară”. Așa, probabil, vom ajunge pe la 6-7 mln de locuitori, PIB-ul va “exploda”, și eventual, vom depăși economic pe rivalii noștri de moarte…albanezii…
Cu excepțiile de rigoare, nu prea cred în existența patriotismului moldovenesc, există, în schimb, mult cumătrism. Flacăra patriotismului de după ’89 s-a stins treptat sub presiunea nesfârșitei tranziții și a sărăciei lucii.
Nu știu dacă sunt patriot, tot ce știu e că îmi iubesc mama. După Vieru asta e important, pentru că “mamă, tu ești patria mea”.
Pt hotnews.md

Publicat în politica | Lasă un comentariu

Planeta Moldova şi ,,suşneakul” moldovenesc.

Lăsând la o parte discursurile mioritice şi cu un puternic iz patetic, realizez că ” a fi moldovean ” pare a nu mai ţine de apartenenţa la o cetăţenie, ci mai degrabă s-a transformat într-un mod de viaţă. Acest mod de viaţă se poate rezuma simplu: “raslagheala”, “pricoali”, “sabantui”, “suşneak” şi lista poate continua…
Trec pe acasă cam o dată la trei luni şi realizez că mare dreptate avea Blaga când afirma că “veşnicia s-a născut la sat”. E o veşnicie de mormânt, o senzaţie de neschimbare, cuvântul progres pare a fi ieşit cu desăvârşire din lexicul comun moldovenesc. Nu ştiu cât de mult “farfuriile parabolice” şi X5-urile pot fi considerate o evoluție.
Progresul trebuie să vină din interior, trebuie să schimbăm mentalități, să încercăm să salvăm această generație de tineri, o generație ce se obligă să dea naștere unor modele. Pentru început ar fi necesar să eliminăm din lexicul nostru comun cuvinte ca “raslagheală” sau “sabantui” și să le înlocuim cu muncă, perseverență, randament, discernământ.
Există o națiune peste mări și țări, acolo de unde soarele răsare, unde cei din sectorul bugetar nu sunt de acord nici măcar cu vacanțele forțate. Noi am putea începe prin a mai simplifica bogatul nostru sistem de sărbători naționale și prin a ne îndeplini cu perseverență și seriozitate orele de muncă, remunerarea va veni mai târziu, dar va veni cu siguranță.
Și ca să închei într-o notă pozitivă, nu voi trece cu vederea faptul că există, totuși, două domenii în care progresele sunt de netăgăduit, gropile din drumurile noastre naționale cât și numărul celor seduși de “licoarea bahică”.

Pt http://www.hotnews.md

Publicat în politica | Lasă un comentariu

De ce (n-)am făcut unirea?

Se spune că odată ilustrul om politic al Romei antice Cato cel Bătrân, întâlnindu-se cu un prieten, a fost întrebat cu indignare de ultimul, cum e posibil ca el, o personalitate marcantă a Republicii Romane, să nu aibă o statuie în Panteon, pe când o mulţime de mediocrităţi se bucură de această onoare. Cato zâmbi şi răspunse simplu că preferă ca romanii să se întrebe de ce nu are statuie decât de ce are.

În contextul schimbărilor din sfera politică de la Chişinău şi mai ales în cel al realegerii lui Traian Băsescu în funcţia supremă la Cotroceni, se vorbeşte tot mai des despre o eventuală unire.
Despre ce unire să fie vorba când, aşa cum punctează şi Vasile Ernu în “Ultimii eretici ai Imperiului”, noi nu suntem receptaţi corect geografic de către unii români. Este vorba de “complexul Siberia” sau mai degrabă de “complexul Siberian” al geografiei. “Tot ce e dincolo de Prut e “undeva în Siberia”, “la dracu-n praznic”. Chişinăul, care este doar la 100 de km de hotarul românesc, e plasat în geografia mentalului colectiv în fundul Siberiei. În primii ani de studenţie, eram întrebat mereu dacă la noi este frig”.
Personal, mă simt aproape de România, pe care am cunoscut-o din cărţi, din manualele de istorie şi din povestirile bunicului meu şi mai puţin aproape de România manelizată, care încet, dar sigur, se “rromânizează” tot mai mult. Curios este aici şi de ce patriotismul studenţilor basarabeni se “topeşte” din moment ce aceştia ancorează în realitatea românească.
Consider că nu este nici cazul şi nici timpul să vorbim despre unire. Unirea trebuie să rămână pentru noi, cei din stânga Prutului, un ideal care să ne motiveze să progresăm şi de ce nu, peste 15-20 de ani, să reuşim să egalăm şi, eventual, să depăşim România din punct de vedere economic. Doar atunci când şi România îşi va dori această unire, când nu va mai vedea în noi o cărămidă ce le atârnă de picioare şi când noi, basarabenii, nu ne vom mai teme a fi consideraţi de cei cu accent dâmboviţean “români de mâna a doua”, doar atunci se va putea vorbi în adevăratul sens al cuvântului despre unire.
Mai bine să ne întrebăm de ce nu am făcut unirea decât să ajungem într-un final să ne întrebăm, retoric, de ce am făcut unirea?
Publicat în politica | Lasă un comentariu

Moldovenii, AIE şi Iasnaia Poliana

Peste aproximativ două săptămâni se împlineşte un an de la evenimentele din 7 aprilie. Timpul a trecut şi nu s-a schimbat mai nimic în realitatea ancestrală moldovenească. Speranţele unei metamorfoze s-au cam topit sub impotenţa actualei Alianţe, aflate la guvernare, sau deja ar fi cazul să vorbim la trecut de AIE. Noua campanie electorală ce se anunţă, nu va aduce cu siguranţă nimic bun pentru Moldova, va scufunda ţara şi mai mult în mocirlă, eventual va mai aduce încă vreo câteva mii de gropi la cele deja existente pe drumurile noastre “populare”.

Mai nou, în Republica noastră înfloritoare s-a mai ivit o organizaţie obştească care, cu siguranţă, îşi va aduce aportul la dezvoltarea “patriei noastre”. Este vorba despre “Adunarea Popoarelor din R. Moldova”. Întreb simplu, caragialenesc, care adunare, care popoare? Realizez că s-ar fi putut sa aibă dreptate un tânăr care, cu ceva vreme în urmă, în timpul unui interviu acordat postului naţional de televiziune, felicita populaţia Republicii Moldova. Mi-e teamă să nu ne asemănăm mai mult cu o populaţie decât cu un popor.

Nu ar trebui să irumpem în demagogii ieftine, nu ar trebui să dăm vina doar pe guvernare, care, până la urmă, nu este decât o copie fidelă a întregii societăţi, o societate coruptă, plină de cumetrii, că doar la noi “totul se face cu oameni”. Nu trebuie să aşteptăm soluţii miraculoase. Trebuie să renunţăm la ifosele falimentare că noi, moldovenii, am fi într-un fel sau altul. Nu suntem nici mai buni, nici mai răi, ca alţii. Suntem aşa cum suntem. Trebuie să lăsăm capul în jos, să ne suflecăm mânicile şi să ne apucăm de lucru, să contribuim fiecare la dezvoltarea societăţii în care trăim.

Soluţia nu se află la Washington, nu se află la Bruxelles, Moscova sau Bucureşti, ci se află la noi, de la Chişinău până la cel mai îndepărtat cătun al Moldovei. Pentru cei ce nu ştiu, Iasnaia Poliana este un cătun în raionul Cahul, cam de 20-25 gospodării, unde cei din împrejurimi îşi vând vinul. Cel mai elocvent exemplu de troc moldovenesc: în schimbul vinului se primesc grăunţe, porci, cai etc.

Pt http://www.hotnews.md

Publicat în politica | Lasă un comentariu

Voronin vs. Ghimpu, PCRM vs. AIE

Dacă e să pornim de la premisa că evenimentele din aprilie, anul trecut, au fost o revoluţie, atunci ar trebui să privim în istorie pentru a vedea cu ce s-au soldat, în mare parte, revoluțiile europene.

Interesant este punctul de vedere al disidentului rus Vladimir Bukovski care, în “Judecată la Moscova” susține că “revoluțiile se produc cel mai adesea când adevărata mizerie și absența oricăror drepturi sunt de acum fapte depășite (atât falsificarea alegerilor din aprilie 2009, cât și nenumăratele nereguli ce le-au precedat – n.a.). Într-un astfel de caz, o guvernare inabilă sau indecisă constituie garanția unei revoluții”. Bukovski susține că “orice zguduire a societății face să apară drojdia celor care «nu erau nimic și vor fi totul». Revoluția vede venind la putere oamenii cei mai cruzi, cei mai josnici, cu caracter puternic și despotic. Niște șefi de bandiți”.
Ar fi interesant să analizăm, totuși, ce am avut de pierdut și ce am câștigat în urma acestei schimbări.
Nu-l mai avem pe “Velikii President”, ne-am ales, în schimb, cu un “răzeș”. Se zvonește că ar fi crescut nivelul de umor în țară. Se pare că “răzeșul” face glume mai bune decât ”Velikii President”.
Am pierdut “stabilitatea” PCRM-ului și ne-am recăpătat speranța datorită AIE-ului. Se zice că speranța moare ultima, să sperăm că nu va muri înaintea noastră.
Propun să se mai formeze o comisie, pe care o vom numi, generic,  ”Comisia ce-am avut și ce-am pierdut”. Dar, bineînțeles, mai întâi vom cere avizul Comisiei de la Veneția și, de ce nu, mai facem și un referendum. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre…
Publicat în politica | Lasă un comentariu