Jurnalul unui student basarabean II

Maine parasesc ,,acasa” . Ciudata senzatie, niciodata nu am plecat atat de departe si pentru atat de mult timp. Desi pregatirile au fost facute cu mare entuziasm, parca as da inapoi, parca as astepta un: ,,Dragul mamei, nu te grabi. Unde pleci asa departe?”. E inceput de septembrie, e toamna deja, si totusi inca bate o briza calda de vara. Ies afara, privesc totul cu nesat, toate ungherele curtii, toate lucrurile, incerc sa ma satur de fiecare in parte, sa nu le duc dorul. Ita ma priveste lung,tine capul plecat, smerit, schelalaie. Probabil vrea apa sau presimte ca nu va mai avea cine sa-i descalceasca lantul. Sprijinit de usa beciului sta un harlet, de cand ma tot bate la cap mama sa-l duc la locul lui. Zambesc, macar scap de sapat, culesul porumbului si vitei de vie nu se mai pune. Plec in gradina, de acolo se vede tot ceea ce o sa-mi lipseasca.
Scoala pe care mereu visam ca s-a prabusit plopul mare de la intrare,imi pare mai draga. Desi a amurgit, pe stadionul copilariei mele, se aud cativa fotbalisti si vesnicile indicatii tactice: ,, Pompeaz-o, waaaiii” ,, uside-o”! Îmi umflu nările, trag cu lăcomie aerul înmiresmat , nu mă grăbesc să-l expir, vreau să păstrez o doză, să-mi ajungă pentru toată perioada cât voi fi plecat.
S-a făcut târziu, trebuie să dorm, aş mai vorbi cu cineva, dar n-am cu cine. Abia peste câţiva ani buni îmi voi da seama că atunci când am emoţii simt nevoia de a avea pe cineva alături.

Publicitate

Despre student forever

student forever forever
Acest articol a fost publicat în literatura. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s